Revista Mireasa
localizare: mireasa > revista > arhiva > Mireasa 1/2007 > Relatia nora-soacra -cu bune si rele-
Bine ai venit pe situl revistei Mireasa, prima revista romaneasca dedicata mirilor si mireselor!
Urmareste cele mai noi tendinte din moda specifica domeniului, amenajari si decoratii de nunta superbe, trenduri pentru receptiile matrimoniale, idei de organizare si multe altele in revistele Mireasa si Nunta anotimpului.
utilizator :


parola :


Nu ai cont ?
Deschide acum
Revista Mireasa
Revista Nunta
Chestionar
Cum ati descoperit revista mireasa?
la chioscuri
din reclama de la radio sau televiziune
mi-a recomandat-o o prietena
la Expomariage
internet


Vezi Rezultate
 
 

Relatia nora-soacra -cu bune si rele-

Daca te-ai hotarat sa faci pasul cel mare din viata ta, impreuna cu barbatul iubit, organizezi o nunta exact asa cum ai visat mereu, imbraci rochia de mireasa care te face sa arati ca o printesa si spui un "DA" hotarat in fata ofiterului starii civile si a tuturor persoanelor dragi care au vrut sa-ti fie alaturi in aceasta zi unica. Toata aceasta sarbatoare te-a transformat din fetita mamei in femeie maritata si, implicit, in sotie.
Ai pornit pe drumul vietii alaturi de barbatul mult visat si trebuie sa iti reamintesti, sau mai bine zis, sa constientizezi ca cea care l-a adus pe lume va fi omniprezenta de acum inainte in aproape tot ceea ce faceti. Mama sa, adica soacra ta, este pentru el cea mai importanta femeie, inca de mult timp inainte de a aparea tu in viata lui. Din aceste considerente, ar trebui sa o agreezi, ba chiar mai mult, sa o placi si sa-ti doresti sa o vizitezi cat mai des. Toate aceste "eforturi", pentru a-ti arata aprecierea fata de femeia care ti-a adus pe lume iubitul.


Nunta a trecut, momentul tau cel mai important din viata a luat sfarsit cu bine, iar acum vei fi nevoita sa incepi consolidarea relatiei cu soacra ta, pentru ca sotul tau vrea ca femeile cele mai importante din viata lui sa se inteleaga bine. Ideal ar fi ca intr-adevar soacra sa fie o femeie intelegatoare, blanda si bucuroasa ca ii faci baiatul fericit. In aceasta situatie lucrurile sunt simple si te poti considera o norocoasa. Dar majoritatea nurorilor se confrunta cu o adevarata problema atunci cand vine vorba sa-si multumeasca soacra. Ba ca nu o viziteaza atat de des pe cat si-ar dori, ba ca incearca sa o indeparteze de baiatul ei mult iubit, ba ca nu poarta nora cadourile cumparate de soacra si lista poate continua deoarece plangerile sunt multe. In schimb, solutiile salvatoare nu sunt chiar atat de multe pe cat ne-am dori noi nurorile. De obicei, cea mai simpla si multumitoare solutie este aceea de a nu te supara, de a nu pune orice afirmatie rautacioasa la suflet si de a incerca sa-ti mentii intotdeauna zambetul pe buze. Cazul fericit in care soacra ta te sustine, te intelege, ba chiar te apreciaza ca-l multumesti pe fiul ei si afirma ca nu exista alta femeie mai potrivita pentru baiatul ei, trebuie sa te faca nu numai fericita, dar si sa te convinga ca vei avea o viata linistita din acest punct de vedere.
Conflictul nora-soacra dateaza probabil de secole. Bunica mi-a povestit, inca cu durere in glas chiar si dupa atatia ani, ca soacra ei i-a creat probleme in casnicia cu bunicul meu pana in clipa in care a inchis ochii si a trecut in nefiinta. Motivele au fost pentru bunica un mister, neelucidat nici pana in prezent. Mi-a spus, cu tristete, ca la un moment dat a reusit sa se imunizeze si nu i-a mai pasat de rautatile soacrei sale, ba din contra a renuntat sa o mai inteleaga si sa o mai asculte. V-am relatat aceasta poveste pentru a va da seama ce trist este sa ajungi sa ignori un om, o femeie, mama sotului tau. Din fericire, eu vreau sa cred ca timpurile s-au schimbat, ca oamenii sunt mai educati si ca conflictul nora-soacra s-a mai diminuat. In fond pentru ce trebuie sa ne dusmanim, doar iubim amandoua acelasi barbat, amandoua ii vrem binele, vrem sa fie fericit. Atunci unde este problema?
Psihologii spun ca in momentul in care un baiat devine barbat si se insoara, mama sa incepe sa fie gelosa pe atentia data de catre acesta noii femei din viata lui, se simte data la o parte, isi da seama ca nu va mai avea putere de decizie asupra lui si acesti factori o fac nefericita. Tot acest fenomen este mult mai accentuat in cazul mamelor singure, divortate sau vaduve, care au practic, ca singura alinare, dragostea fiului lor. Este trist ca acest gen de mame au ajuns in situatia asta, dar ele ar trebui sa inteleaga, poate mai bine ca oricine altcineva, cat de important este sa-ti gasesti un om, "o jumatate", care sa te iubeasca, sa-ti fie alaturi toata viata. Casatoria fiului, si eventuala sa plecare din caminul familiei, trebuie vazuta de catre mame ca poate cea mai mare realizare a baiatului lor, ca cel mai fericit eveniment din viata, nu ca o problema, deoarece acesta va continua mereu sa-si iubeasca si mama. Totusi, pentru ca o mama sa vada lucrurile asa, si nora are un rol important si anume acela de a-si asigura soacra de faptul ca sotul ei este cel mai important barbat din lume pentru ea si ca va face tot posibilul sa fie fericit.
Secolul XXI a adus cu el si modernizarea oamenilor, a modului lor de gandire si a felului lor de a fi. De aceea, in prezent, majoritatea cuplurilor care se casatoresc nu mai locuiesc cu socrii, evitandu-se astfel discutiile care atrag dupa sine conflicte. Desi mi-ar placea sa cred ca toti oamenii s-au schimbat o data cu inceperea acestui nou mileniu, realitatea este dura, conflictul dintre generatii parca si-a atins apogeul si lumea este intr-o continua miscare. Soacrele acestui secol realizeaza mai bine ca o relatie buna cu nora atrage dupa sine o viata familiala unita. De ce spun unita? Pentru ca datorita acestor schimbari aduse de noul mileniu, barbatii au prins curaj si au ajuns in punctul in care, daca este absolut nevoie, aleg intre mama si sotie. In general scorul este in favoarea sotiei, nu al mamei. Aici intervine automat ruperea legaturilor familiale care, sa recunoastem, lasa cicatrice adanci pentru ambele parti.
Nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar ca o femeie trecuta printr-o relatie tumultoasa cu soacra, indraznesc sa apelez la ratiunea si sufletul de mama si sotie al tuturor nurorilor si soacrelor si sa le rog sa se gandeasca de doua-trei ori inainte de a cataloga si a judeca pe cealalta femeie din viata barbatului lor. Viata este prea scurta si prea frumoasa ca sa va pierdeti timpul cu conflicte inutile. Intotdeauna trebuie sa luam in calcul calitatile oamenilor, defectele se pot corecta usor cu intelegere si rabdare. Fericirea se dobandeste si asa foarte greu, de ce s-o facem sa astepte? Haideti sa luptam pentru o viata de familie mai buna, mai sincera si mai unita. Sa nu lasam ca relatia soacra-nora sa ne umbreasca multumirea sufleteasca si dragostea pentru barbatii nostrii, copii nostrii. Daca am avut norocul sa ne gasim sufletul pereche, sa incercam sa influentam soarta pentru a ne da si armonie in familie. Iar acolo unde chiar nu se poate face nimic, sa incercam sa nu ne ignoram, ci sa evoluam catre un rezultat final fericit.



revista Mireasa pe Facebook


BeSpecial.ro - Bijuterii

Calendar Evenimente

www.FloriLaBucuresti.ro

BijuteriiANIA

TaraFashion.ro te imbraca on-line

Cadouri de la FUNGIFT.RO

Parfumania - Parfumuri si Cosmetice

Lenjerie.ro - 16% comision

© copyright 2007 Publicatiile Magic Media. Toate drepturile asupra site-ului www.revistamireasa.ro apartin
Publicatiile Magic Media.